072 000 2323 (072 000 BEBE)
(Luni-Vineri 9-18)
contact@esentialpentrubebe.ro
Articolul zilei

Eruptiile dentare, între mit si realitate

Citeste articolul
Bagajul pentru maternitate Citeste articolul

Apneea de somn la bebelusi

Apneea de somn este o tulburare potential periculoasa care presupune intreruperea repetata a respiratiei in timpul somnului. Exista trei tipuri de apnee: apnee de somn obstructiva care este cauzata de un blocaj; apneea de somn centrala, in care nu exista niciun blocaj, dar creierul nu reuseste sa le trimita muschilor semnalul de a respira; si apneea mixta care este o combinatie intre cele doua.

Apneea centrala este cel mai des intalnita apnee la bebelusi. La adulti si la copiii peste 1 an, cea obstructiva este tipul comun. Copiii cu Sindromul Down si alte boli congenitale care le afecteaza caile respiratorii superioare sufera mai des de apnee.

Ce bebelusi sunt in zona de risc?

Orice bebelus poate face apnee de somn, dar este mai des intalnita la bebelusii care au fost nascuti prematur. La bebelusii nascuti pana la 37 de saptamani de sarcina, se numeste apnee de prematuritate. Apneea poate fi de sine statatoare, dar poate sa apara si in cadrul simptomelor altor boli sistemice ale prematurului: pneumonii, convulsii, infectii, boli localizate intracranian, hipoglicemie si tulburari metabolice grave. Apneea poate sa apara inca din prima zi de viata, indiferent daca exista sau nu si o afectiune pulmonara coexistenta.

Care sunt cauzele apneei?

La bebelusi, imaturitatea sistemului nervos central este, cel mai probabil, responsabila. Alte posibilitati: hemoragie la nivelul  creierului, expunerea la medicamente periculoase sau otravuri, malformatii, infectii, boli resiratorii, probleme gastrointestinale (cum ar fi refluxul), probleme cu inima si vasele de sange.

Care sunt simptomele?

Bebelusilor cu apnee de somn li se opreste noaptea respiratia. La copiii mai mici vorbim de o pauza de 20 de secunde, la cei mai mari de 10 secunde. Bebelusul poate gafai sau se poate ineca cand reuseste, pana la urma, sa respire. Poate sa se si invineteasca. Nu uita ca este normal ca bebelusii mai mici de 6 luni sa treaca prin ceea ce medicii numesc respiratie periodica. Poate observi ca bebelusul respira mai accelerat o perioada, apoi mai lent, apoi se opreste 15 secunde inainte de a respira normal. Nu este nimic care sa te ingrijoreze. De fapt, bebelusul tau poate respira asa pana la 5 % din somnul din timpul noptii (bebelusii prematuri pot respira asa pana la 10% din timpul in care dorm.

Daca bebelusul tau are apnee de somn cand este inca in spital, doctorul va dori probabil sa-l monitorizeze inainte de a-l trimite acasa. Daca ai cea mai mica nelamurire, vorbeste cu doctorul.

Care sunt pericolele apneei de somn?

Apneea poate fi fatala pentru un bebelus. Cand respiratia unui bebelus se opreste, nivelul de oxigen din corp scade si creste cel de dioxid de carbon. Copilul poate experimenta bradicardia, scaderea frecventei cardiace. Bebelusii care au avut mai mult de un eveniment care le-a amenintat viata sunt mai predispusi la complicatii pe termen lung si al moarte neasteptata.

Cum este diagnosticata apneea de somn?

Daca doctorul copilului suspecteaza ca bebelusul are apnee de somn, ii va face acestuia diferite teste si examinari, inclusiv masurarea cantitatii de sange din sange si monitorizarea respiratiei si frecventei cardiace. Poate sa-I faca pana si o radiografie. Te poate trimite apoi la un specialist in tulburari de somn, pulmonolog pediatru sau un specialist in apnee. Testul care este cel mai adesea folosit pentru diagnosticarea apneei se numeste polisomnograma. Aceasta monitorizeza undele cerebrale, miscarea oculara, respiratia si nivelurile de oxigen din sange, dar si sforaitul si sunetele de inec din timpul somnului. Un tip de polisomnograma este efectuat in laborator, in conditii standard si prin observarea continua de specialisti in tulburari de somn. Celalalt este un studiu portabil care poate fi facut acasa, dar nu este la fel de precis ca studiul de laborator. Ambele sunt nedureroase.

Cum se trateaza apneea de somn?

Depinde de cat de severa este. Doctorul bebelusului poate sa-ti sugereze sa folosesti un monitor pentru a urmari respiratia bebelusului si frecventa cardiaca sau medicamente pentru a stimula sistemul nervos central.

Ce fac daca banuiesc ca bebelusul meu s-a oprit din respirat in timpul somnului?

Atinge sau inghionteste un pic copilul sa vezi daca raspunde. Daca nu, suna la Urgente imediat. Copilul poate fi in pericol daca fruntea sau trunchiul ii sunt vinetii. Nu este insa neobisnuit ca mainile si picioarele bebelusului, ca si pielea din jurul gurii sa fie albastrii. Daca stii sa acorzi primul ajutor, incepe imediat si roaga pe altcineva sa sune la Urgente. Daca esti singura cu copilul, aplica regulile de prim ajutor 2 minute apoi suna la Urgente si reintoarce-te la primul ajutor pana cand vine Salvarea sau copilul reincepe sa respire.

15.02.2013, Mamicile de la EsentialpentruBebe.ro