072 000 2323 (072 000 BEBE)
(Luni-Vineri 9-18)
contact@esentialpentrubebe.ro
Articolul zilei

Eruptiile dentare, între mit si realitate

Citeste articolul
Bagajul pentru maternitate Citeste articolul

Dragi vecini noi, va jur ca sunt o mama BUNA!

O sa spun direct, fara ocolisuri: sa te muti cand ai copilul mic este cat se poate de NASOL. Simt ca sunt pe punctul de a izbucni in lacrimi cam tot timpul, dar, totusi, sunt o mama, asa ca zambesc in continuare si imi dau toata silinta...

Ador noua locuinta si imi plac si vecinii, si cartierul, DAR parca ma simt neavenita. In prima zi de renovari masive, sotul si cu mine aveam o lista de prioritati si eram, bineinteles, foarte concentrati, desi pustiul nostru ni se plimba printre picioare, disperat fiind dupa atentie si, probabil, dorind sa fie sigur ca noua casa nu este ceva de care sa se teama. Ce-am facut eu si sotul? Ce am putut. Am facut cu randul cand a trebuit sa avem grija de M. si ne-am jucat cu el intre proiecte. Totusi, la sfarsitul zilei, eram epuizati.

Adevarul este ca M. este un copil foarte curios care a stat pana acum intr-un apartament, fara curte, asa ca este disperat sa iasa in aer liber si sa exploreze noua casa. Incerc sa-l tin aproape, dar acest lucru este aproape imposibil, asta daca nu ma tin constant dupa el facandu-i observatii. Chiar cred ca noutatea se va duce la un moment dat si copilul va fi multumit sa stea pe langa mine.

Pentru un observator extern, sunt convinsa ca par o mama lenesa/indiferenta. Ei bine, nu sunt! De cand m-am mutat, m-am abtinut de nenumarate ori decat pot recunoaste, dar, in loc s-o faca afara, in vazul lumii, am preferat sa-l iau in casa sa vorbesc cu el. Nu sunt o mama care loveste la fundulet. Folosesc metoda time-ou, din cand in cand, dar am descoperit ca pustiul meu ma intelege cand vorbesc cu el. Este destept, intelege. Nu asculta mereu, dar... este copil. Ma testeaza mereu, asa ca se inatmapla sa purtam aceeasi conversatie de mai multe ori. Totusi, nu cred ca palmuta la fund sau incuierea intr-o camera m-ar ajuta mai mult.

Copilul meu este disperat dupa atentie. Si, cu toate cele pe care eu si sotul le avem de facut, sunt convinsa ca s-a simtit lasat pe dinafara. Se agita mai tare decat de obicei si nu asculta cum obisnuieste sa o faca. Incerc sa fiu calam si sa-mi reamintesc ca titul va trece. Este insa aiurea ca tot circul sa se desfasoare in fata noilor vecini. M. alearga prin curte si nu vrea sa asculte, asa ca trebuie sa alerg dupa el, iar el pare sa creada ca este un joc senzational. Eu, pe de alta parte, vreau sa plang.

Ma simt pierduta. Sunt impartita intre proiectele pentru casa si necesitatea de a-l lasa pe M. prin curte sa se joace. Sunt mama unui pusti activ ce incearca din rasputeri sa se descurce.

Eu si sotul l-am lasat mereu pe M. sa exploreze. Asta este stilul nostrud e parenting. Vorbim cu el ca si cum ar fi un adult si sa-i vorbim despre consecinte, si nu prin bataie. Nu vrem sa spunem numai NU. Daca spunem Nu, ii si explicam de ce. Nu vreau sa-mi tin copilul inchis intr-o camera si sa-i controlez orice miscare. Stiu ca, in cele din urma, orice copil creste si o ia razna. Prefer sa am un copil ‘salbatic’ acum si sa invete consecintele la o varsta frageda decat mai tarziu.

Parenting-ul este atat de greu! Incerc sa identific umorul pe cate de mult, sa-mi amintesc ca etapele grele vor trece. In favoarea altora si mai grele, normal, dar vor trece. Copilul meu nu va mai scuipa si urla in fata vecinilor si sper ca aceastia sa vada ca este un copil bun. Sper ca si eu ma voi opri din continua preocupare privind ceea ce cred ceilalti. Stiu ca sunt o mama buna si ca, uneori, mai fac greseli, dar sunt iubitoare. Ma credeti?

19.05.2014, Mamicile de la EsentialpentruBebe.ro