072 000 2323 (072 000 BEBE)
(Luni-Vineri 9-18)
contact@esentialpentrubebe.ro
Articolul zilei

Eruptiile dentare, între mit si realitate

Citeste articolul
Bagajul pentru maternitate Citeste articolul

Mituri despre alimentatia de noapte

Necesitatile de somn si de alimentatie ale copiilor se schimba odata cu cresterea.

De-a lungul timpului, atitudinea fata de necesitatile nutritionale de noapte ale copiilor s-a tot schimbat, plecand de la traditionala viziune in care sugarul era vazut ca un adult in miniatura si nu primea nimic de mancare peste noapte, ca sa-si formeze obiceiuri „bune”, inca din prima luna de viata.

 

Viziunea actuala respecta mecanismele fiziologice ale sugarului si ritmul de maturare a sistemului digestiv, respectiv le ofera mamelor solutii optime pentru a face fata solicitarilor fizice si oboselii.

 

Pentru nou-nascut, orarul de somn este similar ziua si noaptea, indiferent de tipul de alimentatie. La cei care primesc formula de lapte la biberon, distanta intre mese este aproximativ constanta, in timp ce pentru cei hraniti la san, spatiul intre mese si reprizele de somn este variabil, situandu-se in intervalul 1-4h, fiind recomandata alaptarea la cerere. Studiile au indicat ca alimentatia la san din timpul noptii asigura nou-nascutului si sugarului mic un lapte mai caloric si asigura o crestere importanta in greutate.

 

Mai mult, in perioadele cu pusee de crestere (primele 3 saptamani de viata, saptamanile 6-8, luna a 3-a, a 6-a etc), cererea este mai mare si, daca mama nu este informata ca trebuie sa ofere copilului lapte la cerere, aceasta intelege ca sugarul nu se satura si poate cadea in capcana greselilor de alimentatie. Concluzia ar fi ca, pana la 6 luni, cand este recomandata introducerea alimentelor solide care sa completeze alimentatia sugarului, sa nu-i refuzam acestuia nicio masa de lapte pe parcursul noptii.

 

Nu se recomanda administrarea de apa sau ceai, pentru ca nici nu rezolva nevoile copilului si nici nu vor prelungi perioadele de somn, ci doar vor amana somnul dvs.

Trebuie respectate toate detaliile legate de sanatatea alimentatiei, cum ar fi mentinerea pozitiei de eructatie posprandiala, schimbarea prealabila a scutecului, mentinerea luminilor scazute etc.

 

Nici dupa momentul diversificarii nu trebuie intrerupta alimentia de noapte cu lapte, copilul fiind cel responsabil pentru excluderea mesei/meselor de noapte.

 

Atentie, nu intotdeauna trezirea de peste noapte este datorata nevoilor energetice, de aceea fiecare situatie trebuie analizata in mod particular impreuna cu pediatrul.

 

Dupa 6 luni, se pot introduce cereale de orez la masa de seara si, odata cu inaintarea in varsta, diferite alte alimente care asigura copilului o cina usoara, satioasa si ii asigura un somn linistit si lung.

 

Studiile au aratat ca nu este nicio imbunatatire in prelungirea semnificativa a duratei somnului la cei la care se introduc cereale de la 4 luni (maxim 20-30 min in plus pe repriza de somn).

 

Distanta dintre cina si somn trebuie sa fie de minim 90 minute. Cina trebuie sa ofere alimente usoare si satioase, avand in vedere ca somnul cu „burta plina” nu este cel mai sanatos.

 

Este de evitat culcarea copilului cu biberonul cu lapte (carie de biberon). Copilul poate beneficia de un biberon cu apa pe parcursul noptii.

03.12.2012, Expert: Raluca Ghinea, Medic Specialist Neonatolog